Energii regenerabile - Calea spre eficienţa energetică  Inapoi

Crambo 6200 direct track 112014 35Utilizarea energiilor neconvenţionale, regenerabile obţinute din sol, apă sau aer reprezintă un obiectiv clar pentru Uniunea Europeană. Aceasta speră ca până în anul 2020 să dubleze eficienţa utilizării resurselor natural clasice, comparativ cu nivelul anului 1994 dar să și dezvolte sistemele tehnologice necesare utilizării energiilor neconvenţionale.

Consumul mondial de materii prime a crescut cu mai mult de dublu între anii 1970 și 2009, la 68 miliarde tone. În continuare, mediul ambiant va fi supus unei degradări din ce în ce mai rapide, dacă ţinem cont că se estimează că în anul 2050 pe Pământ vor locui 9 miliarde de oameni, din care majoritatea în ţări în curs de dezvoltare. Cererea de materii prime și de energie pentru producţie industrială sau necesităţi casnice va crește exponenţial, iar energiile regenerabile și reciclarea deșeurilor se pare că sunt singurele soluţii viabile.

Komptech Austria este unul dintre principalii creatori europeni de tehnologie și producător internaţional de utilaje și sisteme complete de tratare biologică și mecanică a deșeurilor solide și a biomasei, precum și de prelucrare a biomasei lemnoase pentru utilizarea sa ca un combustibil regenerabil, fiind implicat puternic în acest proces de creare a unei lumi mai curate și independente energetic. Komtech susţine activ, prin utilajele sale, activităţile de producere a biocombustibilului din masa verde sau a altor energii regenerabile rezultate din reciclarea deșeurilor.

WastERGY® și Komptech

Orașul Rehau din regiunea Bavaria – Germania este unul dintre cele mai industrializate site-uri din zonă, dar acest lucru nu îl împiedică să fie și un model în domeniul energiilor regenerabile, sistemul său WastERG Y® de tratarea biologica a deșeurilor prin digestie aerobă acoperind 40% din necesarul de energie al orașului.

Societatea Rehau Energy Solution, dezvoltatorul sistemului WastERG Y® utilizează echipamente dezvoltate de către Komptech pentru procesarea materiei organice și produse alimentare, ambalate sau neambalate, utilajul principal fiind un tocător model Crambo cu deschidere în partea superioară pentru deșeuri. Acesta este alimentat cu ajutorul unei macarale cu funcţionare automată.

Tocătorul Crambo separă materiale precum nisip, pietre, sticlă sau plastic, acestea fiind întâlnite în mod normal în componenţa deșeurilor cu ajutorul unei „supe“ de fermentare. Personalul companiei nu intervine decât atunci când în sala de procesare trebuie schimbate containerele de alimentare.

Vezi articolul 

Compania noastra

Colectare si transport deseuri
Sortare si tratare mecanica
Compost decontaminare soluri
Solutii forestiere biomasa

NEWSLETTER

Inscrieti-va la newsletter Prorecycling pentru a primi cele mai noi stiri si oferte din domeniu.

Partenerii nostrii

Conectare social media

Despre noi

Proper Recycling este partenerul dumneavoastra in domeniul managementului reciclarii deseurilor specializati in furnizarea de solutii eficiente si complete pentru:
- Consultanta de specialitate;
- Colectare si transport deseuri;
- Linii de sortare deseuri menajere, industriale, din constructii sau demolari;
- Tratare mecanica si biologica. Compost;
- Combustibili alternativi (RDF);

Citeste mai multe...

Contacteaza-ne

  • Location Romania, Ciorogarla, jud Ilfov, Sos. Bucuresti, nr. 57, 077055
  • Phone+4.0372.150.844; +4.0756.065.065
  •         +4.031.8157.357
  • Email office@prorecycling.ro